Despre noi...

Poveste peste timp

” Cafeneaua Veche menține spiritul mereu nou al creativității ieșene, emblemă heraldică înscrisă în memoria Timpului ireversibil.” ( Val. Ciucă )

Vă scriu de la CAFENEAUA VECHE a Ieșilor, de pe pietonalul Lăpușneanu, care leagă monumentul Luceafărului, din Fundașiunea Regele Ferdinad, cu statua lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii. Sunt bucuros de umbra istoriei care se lasă de peste tot.

Strada Lăpușneanu se pierde, dar nu fără identitate și simbol, în peste șase secole de continuitate identitară a Cetății. Aflată în centrul istoric, strada a fost locul ales, dedicat al relaxării, al promenadei, al protipendadei și elitelor. Mai ales în secolele XIX și XX, Strada Lăpușneanu a fost gazda căutată de marile personalități, prin instituțiile născute aici (redacții, edituri, cafenele, terase, cinematografe etc.), devenind reper al orașului, atât în perioada Junimii (când, în a doua jumătatea a secolului XIX, marii clasici Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, diriguiți de Titu Maiorescu nășteau limba și cultura moderne), dar și în perioada interbelică, când mișcarea culturală Viața Românească își trăia intensitățile definitorii aici.

Cafeneaua Veche, veche de peste 100 de ani și deschisă în clădirea din acea vreme (astăzi monument istoric și de arhitectură), a rămas loc de reflecție și reverie. Între zidirile sale, respiră momente de istorie autentică, mai ales din perioada 1916-1918, când Iașul devine Capitala României. La mai puțin de un stat de om (peste gard, cum s-ar zice și vedea), veghează Palatul Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, de pe vremea Unirii Principatelor (astăzi Muzeul Unirii, celebru în lume, pentru patrimoniu și semnificație), palat care va deveni reședința regală a lui Ferdinand I Întregitorul și al Reginei Maria a României, în perioada războiului și a refugiului de la Iași a elitelor țării . Aici se întâlneau oamenii de stat să stea la sfat și să ridice România deasupra crizei istorice fără precedent. Iar de la Palat, se mergea alături, la Cafeneaua Veche, unde se sorbeau cafele, ceaiuri și alte licori aromate, ca un tradițional aldămaș al palmei bătute între bravii făuritori de țară. Toate acestea, în mijlocul publicului care curgea pe strada Lăpușneanu într-o parte și alta.

Documentele vremii amintesc, pe lângă popasul, zilnic, la Cafeneaua Veche, al Regelui și al Reginei, și de prezența prim-ministrului Ion I. C. Brătianu, artizan al Marii Uniri, a făuritorului de armată modernă și victorioasă, generalul francez Henri Berthelot, conducător al Misiunii Militare Franceze sau a primarului de Iași Gh. Mârzescu, omul care ținea în mână o redută a rezistenței românești în Moldova, de care depindea tot ceea ce se planifica. Alături de ei, o întreagă pleiadă de personalități politice și culturale care binelucrau, vorba lui Sadoveanu (și el oaspete al străzii Lăpușneanu, care avea să și scrie un roman exponnțial pe această temă, cu titlul, cum altfel decât Strada Lăpușneanu) la marele efort de război prin care s-a împlinit România Mare, în 1918.

Cafeneaua Veche, cu barul intim, de un aer parizian interbelic, cu terasa deschisă din stradă spre cele 7 coline ale Cetății și de ici spre toate zările, a rămas și azi, ca odininoară, același loc al bunului gust. Stau în întâmpinare gazde elegante și rafinate; o muzică autentică și elevată care spune Bun venit!; simeze încărcate cu lucrări de artă semnate de adevărați maeștri. Iar la mese, vecini pe măsură: scriitori, plasticieni, actori, jurnaliști, studenți studioși și tot ce mai ține de elita unui oraș eminamente cultural și universitar.

Câte coline, 7, tot atâtea arome distincte care devin una când se coboară spre vatra veche a Iașului, ducând cu ele ( dinspre Copou, Tătărași, Galata, Cetățuia, Șorogari, Breazu, Bucium și alte suișuri și coborâșuri din preajmă) desaga nesfârșită de fapte și oameni, trecute și trecuți pe aici de secole. Și toate se strâng pe Strada Lăpușneanu, numită așa după voievodul care, la 1564 făcea din Iași capitala Moldovei, devenită centrul culturii naționale panistorice, mai apoi și până mai departe.

De pe Lăpușneanu vă scriu, de la Cafeneaua Veche din Iași. Sună o muzică intimă, în ritm relaxant. Mă privesc portrete, mă invită peisaje din rame fără timp. Prin rafturi, cărți de nelipsit. În preajmă, lumea cea bună. Și vă aștept să depănăm poveștile și poemele Iașului, cum doar aici se spun, cum doar aici s-au întâmplat.